Pucioasa

Pucioasa este un oraș din județul Dâmbovița, situat pe cursul mijlociu al văii Ialomiței, la aproximativ 20 km de Târgoviște, în zona dealurilor subcarpatice. Localitatea s-a dezvoltat în jurul izvoarelor de apă minerală sulfuroasă (pucioasă) și iodată, devenind stațiune balneoclimaterică încă din secolul al XIX-lea. Orașul cuprinde localitățile componente: Bela, Diaconești, Glodeni, Malurile, Miculești și Pucioasa-Sat, având o suprafață totală de aproximativ 40 km² și o populație de aproape 15.000 de locuitori.

Date Geografice

Coordonate geografice	45° 4′ 27″ Nord, 25° 26′ 3″ Est (45.0742, 25.4342)
Altitudine	399 m
Județ	Dâmbovița
Suprafață	40,09 km² (4.009 hectare)
Populație	14.841 locuitori (2021) / 15.451 locuitori (2007)
Densitate	370,2 loc./km²
Cod poștal	135400
Fus orar	UTC+2 (Europe/Bucharest), vară UTC+3
Prefix telefonic	0245
Localități învecinate	Aninoasa (0,8 km), Moțăieni (3,2 km), Brănești (4,8 km), Vulcana-Băi (5,4 km), Fieni (5,5 km), Vulcana-Pandele (6,1 km), Glodeni (6,5 km), Vârfuri (7,1 km)

Relief

Râul Ialomița a format de-a lungul timpului trei terase dispuse pe direcția nord-sud, denumite în popor „poduri”. Terasa centrală, cunoscută sub toponimul Podurile de Sus și de Jos, este cea mai populată și găzduiește fabricile, atelierele, magazinele, școlile, bisericile și instituțiile publice; are o lungime de 4 km și o lățime între 300 și 700 de metri. Terasa de jos, Lunca Ialomiței, a rămas o bază agrement de exploatare a pietrei, a apei și a cultivării pământului. Terasa situată la cea mai mare înălțime fața de cursul apei este populată și a fost în trecut o zonă cu arbori, pomi fructiferi și fâneață. Dealurile subcarpatice ale zonei includ: Stârmina, Beja cu vârful Zăpodie, Brezeanca, Mușa, Pătrână, Băloiu, Curpeniș (1.620 m), Cornetu pe partea stângă a Ialomiței și a Bizdidelului, precum și Spătărelu-Mitropolie și Măldăreanca pe partea dreaptă, având înălțimi variate între 500 și 700 de metri. În 1940 s-au produs alunecări masive de teren ca urmare a exploatării gipsului pe versantul dealului Spătărelu, intensificate în anii ploioși 1970 și 1975. În 1975 a fost construit un baraj pentru ocrotirea zonei agricole.

Climă

Climatul este continental umed, cu veri blânde și precipitații pe tot parcursul anului, încadrat în clasificarea Köppen ca Dfb. Temperatura medie anuală este moderată, iar regimul pluviometric asigură o umiditate constantă favorabilă vegetației și activităților balneare. Vânturile predominante sunt de vest și nord-vest, iar iernile sunt reci cu zăpadă frecventă, specific zonei subcarpatice.

Populație și demografie

An	Populație
2007	15.451
2011	14.975
2021	14.841

Populația orașului a prezentat o ușoară tendință descendentă în ultimii ani, din 15.451 locuitori în 2007 la 14.841 în 2021. Densitatea populației este de aproximativ 370 locuitori/km². Structura etnică este preponderent română, iar majoritatea locuitorilor se declară ortodoxi. Orașul funcționează ca centru urban pentru localitățile componente și pentru comunele învecinate, concentrând servicii publice, comerț și industrie ușoară.

Istorie

Localitatea s-a format în jurul anului 1760 prin contopirea așezărilor Șerbănești (atestată documentar la 26 septembrie 1538, iar în 1561 sub denumirea de Petrești) cu Podurile de Jos și Podurile de Sus (menționate documentar în 1461) și cu satul Zărăfoaia. Satul Glodeni de Jos, azi Glodeni, datează din 1595, din vremea domniei lui Mihai Viteazul. Satul Glodeni de Sus, azi sat de reședință al comunei Glodeni, a fost atestat abia la 1632 sub numele de Piscani. Numele satului Pucioasa a fost amintit în 1701 și apoi în 1759 într-un act de vânzare a moșiei Pucioasa care se învecina cu moșia Moțăieni și aparținea boierului Ianache Văcărescu, bunicul poetului Ienăchiță. În 1791 localitatea figura pe o hartă austriacă sub numele de Puchezi, iar în 1835 pe una rusească. În 1830 a fost atestat și satul Maluri, azi Malurile.

În intervalul 1821-1828 izvoarele de apă sulfuroasă au fost supuse pentru prima dată unor analize științifice, urmând ca în anul 1824 să fie ridicat primul pavilion public pentru băi, situat în imediata apropiere a izvoarelor. După anul 1828 s-a dezvoltat ca stațiune balneoclimaterică, luând denumirea de Pucioasa, datorită apelor minerale sulfuroase concentrate de aici, numite popular pucioasă. În anul 1911, comuna Șerbănești-Podurile a primit numele de Pucioasa, satul de pe malul drept al Ialomiței reușind să-şi impună numele târgului care se conturase pe malul stâng. Încă din 1894 stația de cale ferată purta denumirea Pucioasa.

Organizate teritorial ca voievodate de vale înainte de crearea statului feudal centralizat, satele moștenești de pe văile Ialomiței și Dâmboviței, cuprinse după 1330 într-o singură unitate administrativ-teritorială, județul Dâmbovița, au fost acaparate treptat de mari proprietari funciari printre care și Mitropolia. Moșnenii și-au revendicat dreptul de proprietate asupra pământului lor și „s-au ridicat cu mic cu mare” pentru a-şi căuta dreptatea la divanul domnesc al lui Matei Basarab. În prima jumătate a secolului al XIX-lea s-a intensificat procesul de acaparare a loturilor de pământ de la moșnenii din aceste sate.

Obiective turistice

Biserica cu dublu hram „Sfântul Nicolae” și „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”

Această biserică datează dinainte de 1806 și reprezintă unul dintre cele mai vechi monumentifice istorice ale orașului, fiind legată de istoria spirituală a comunității locale.

Biserica cu dublu hram „Sfântul Nicolae” și „Sfântul Gheorghe” din Podurile de Jos

Construită în 1855, biserica se află în localitatea componentă Podurile de Jos și este un exemplu de arhitectură religioasă a perioadei, cu dublu patron sfânt.

Clădirea gării feroviare

Gara Pucioasa a fost construită în 1894 și a jucat un rol crucial în dezvoltarea orașului, facilitând accesul la stațiunea balneară și transportul marfurilor și oaspeților.

Podul de cale ferată

Realizat între 1908-1912, acest pod metalic este o operă de inginerie a epocii, permițând trecerea căii ferate peste râul Ialomița și integrând orașul în rețeaua națională de transport.

Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Diaconești

Datinând din 1860, această biserică se află în localitatea componentă Diaconești și completează patrimoniul cultural-religios al orașului.

Personalități

Ienăchiță Văcărescu (1740–1797) – poet, istoric și diplomat, unul dintre fondatorii literaturii române moderne, bunicul său Ianache Văcărescu deținuse moșia Pucioasa în sec. XVIII.

Dumitru Stancu – autor al lucrării „Pucioasa, file de monografie”, principală sursă documentară asupra istoriei locale.

Distanța Pucioasa - Pohnpei (Micronezia)

Indicații rutiere Pucioasa - Pohnpei